Nume: |
Crama Edgard Brutler Weingut |
E-mail: |
edgar@brutler.com |
Website: |
https://www.brutler.com/?lang=ro |
Adresa: |
Str. Pietii 547 Beltiug, Satu Mare, Romania |
CRAMA EDGAR BRUTLER ESTE ADMINISTRATĂ DE FAMILIA BRUTLER ȘI SE AFLĂ ÎN SATUL BELTIUG DIN ROMÂNIA / TRANSILVANIA. CRAMA A LUAT NAȘTERE ÎN ANUL 2018, ÎNSĂ NOI FACEM VITICULTURĂ ÎN ACEST LOC DE GENERAȚII DE-A RÂNDUL.
Pe meleagurile acestui sat cultivăm viță de vie pe o suprafață de 4 hectare, iar viile sunt lucrate exclusiv în sistem ecologic. Vinul se obține din strugurii care se prelucrează într-o pivniță tradițională, specifică zonei Beltiugului. Pivnița lungă de aproximativ 60 metri, pătrunde în dealul argilos al comunei. Strugurii provin cu precădere din vițe bătrâne și se transformă prin metode tradiționale în vin. Stilul nostru îl numim "old-school-avantgarde". Întrucât lumea nu stă în loc, noi particularizăm vinul și aspectul său prin ideile noastre, indiferent dacă este vorba de producție sau etichetare.
Cea mai mare parte a viilor noastre reprezintă plantații vechi, având o distanță de un metru între rânduri. Îngrijirea acestor vii necesită foarte mult lucru manual. Cu toate acestea obiectivul nostru este cel de a păstra structurile vechi.
Soiurile de viță de care dispunem sunt diversificate, cu toate acestea soiurile principale sunt Welschriesling și Feteasca Regala. Aici se mai regăsesc și alte soiuri, existând câțiva butași vechi, care rămân necunoscuți chiar și nouă.
Noi acordăm o importanță deosebită soiului de viță Grünspitz. Acest soi de viță a fost intens cultivat în zonele noastre, însă a dispărut pe parcursul anilor. Totuși, în via lui Stefan Schmied s-au mai păstrat încă câțiva butași vechi. Din aceștia am luat altoaie și am reușit să plantăm o vie nouă.